DIN PRIMA SURSĂ: INTERVIU CU GOBJILA VALERIU, DIRECTORUL Î.M. „CENTRUL STOMATOLOGIC MUNICIPAL CHIȘINĂU”

182
  1. De câte ori pe an oamenii ar trebui să viziteze medicul stomatolog și să facă curățareaprofesională a dinților?

Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), circa 90% din populația de pe glob este afectată de caria dentară” și complicațiile ei, iar incidența sporită a maladiilor cavității bucale și complicațiile posibile cu impact asupra sănătății generale induc recomandarea și necesitatea de adresare la medicul stomatolog cu scop profilactic cel puțin  de 2 ori pe an. Cât privește curățarea profesională a dinților sau, de fapt, igienizarea profesională a cavității bucale, inclusiv detartrajul dentar, este o procedură medicală care este recomandată de către medicul stomatolog, după stricte indicații medicale și poate fi efectuată aproximativ o dată la jumatate de an.

  1. Cariile dentare trebuiesc tratate la prima etapă, chiar dacă dinții nu dor?

Desigur, deoarece netratată la timp caria dentară progresează, ulterior provocând complicații majore (pulpita – inflamația nervului și/sau periodontită – inflamația țesuturilor parodontale), care  în consecință pot duce și la extracția dentară.

  1. Când un dinte poate fi lecuit și când trebuie neapărat să fie scos?

Deciziile respective se se iau, în exlusivitate de către  medicul specialist stomatolog, anterior pacientul fiind supus unui examen clinic și paraclinic (radiografii dentare, tomografie computerizată/după caz), și doar având la bază indicațiile strict medicale.

  1. Pentru a avea dinții sănătoși oamenii trebuie să țină cont și de alte lucruri în afară de igiena cavității bucale?

Cu siguranță, Da! Începând cu abordarea unui mod de viață sănătos, prin conștientizarea importanței sănătății orale și impactului acesteia asupra sănătății generale, educațieisanogene a fiecărui individ, încă din anii copilăriei, utilizării unei rații alimentare corecte și, desigur, finalizând cu respectarea igienii personale.

Incontestabil, un rol deosebit de important îl are igiena dentară, care trebuie realizată cel puțin de 2 ori pe zi – dimineața, după micul dejun și seara, înainte de culcare, cu toate că OMS recomandă ca periajul dentar să fie efectuat după fiecare masă. Un alt factor important este alimentația sănătoasă bogată în vitamine și microelemente, Se recomandă să se evite produsele bogate în carbohidrați, cum ar fi dulciurile și produsele de patiserie, sucurile pe bază de sirop (cele care conțin adaosuri de zahăr), fiind preferabil de a consuma fructe, legume și brânzeturi. Și nu în ultimul rând, de a efectua examenul profilactic la medicul stomatolog de 2 ori pe an.

  1. Contează dacă folosim periuță electrică ori obișnuită sau mai multă importanță are modul în care ne curățim dinții?

De fapt în întrebarea pe care a-ți pus-o este și răspunsul la ea!

Periuța electrică, ca dispozitiv de curațare a dinților, a fost inventată cu destinație specială  și, de regulă, se recomandă persoanelor cu dizabilități, care nu pot efectua un periaj adecvat. Mai târziu ea a devenit un accesoriu preferabil pentru o bună parte din populație, miza fiind pe falsa idee ea curață singură și nu este nevoie să se depu efort”! Este o abordare greșită deoarece, fiind utilizată des și incorect, periuța electrică, din cauza numărului mare de turații efectuate pe minut, poate cauza abraziune locală sau dezvolta o hipersensibilitate  dentară urmată de consecințe nedorite. Părerea mea este că periuța obișnuită este mult mai eficientă și indicată în periajul individual al dinților, doar că este absolut necesar de a fi aplicată o tehnică corectă de periaj dentar, iar această informație poate fi oferită, cu multă implicare și școlarizare individuală, de către medicul stomatolog!!!

  1. Cum procedează un medic stomatolog atunci când trebuie să trateze un copilaș, care, desigur, se teme și plânge?

A trata un copilaș, este o artă! O artă bazată pe comunicare, răbdare și empatie. Prima vizită a unui copilaș la medicul stomatolog, trebuie să se facă încă din frageda copilărie și nu obligatoriu cu o necesitate stringentă... Este o  necesitate banală,  de a face cunoștință cu medicul stomatolog  la care urmează să vă adresați în continuare. Există tehnici speciale de comunicare, pe care medicul stomatolog le aplică în raport cu copii, astfel încât micul pacient” să obțină încrederea că „pe nenea Doctor” nu este deloc strașnic să-l vizitezi, ba mai mult, este intersant și captivant și dacă ai un comportament bun, poți obține și un bonus” – o jucărie, spre exemplu!

Desigur, pentru a stabili astfel de relații, este nevoie de multă răbdare și o cooperare implicită cu părinții micului pacient”! Este necesar ca tratamentul să se transforme într-un joc… un joc intersant pentru copil, dar obligatoriu după regulile medicului stomatolog, pentru a obține un rezultat pe potrivă, fară lacrimi… și în final, toți să fie mulțumiți.

În general, tratamentele stomatologice aplicate copiilor își au specificul lor și pentru a le menționa mai detaliat, avem nevoie de o temă aparte de discuții.

  1. În medicina de la noi sunt trei probleme mari: salariul mic, insuficiența de cadre și lipsa utilajului modern. Este și cazul Centrului Stomatologic Municipal Chișinău?

Totul este relativ și toate se percep în comparație….

Dacă e să vorbim despre evoluția salarială în ÎM Centru Stomatologic Municipal Chișinău,comparativ cu starea de lucruri de acum 3-5 ani ele sau dublat, iar unele categorii de angajați, chiar și-au triplat veniturile salariale! Dar dacă e să comparăm veniturile noastre cu veniturile salariale ale medicilor stomatologi din Europa, spre exemplu, desigur, sunt net inferioare…

Ce privește dotarea cu tehnici,  tehnologii și utilaje moderne, noi actualmente pe alocuri, nu cedăm în comparație cu  sectorului privat și aceasta ne-a reușit în scurt timp, desigur, cu suportul Fondatorului – Consiliului Municipal Chișinău. La capitolul renovări și reparațiichiar suntem de invidiat de unii colegi dela privat”…

Cadrele medicale și insuficiența lor este nu doar problema stomatologiei în RM, ci și a întregului sistem de sănătate. Cu regret, sistemul de sănătate suportă insuficiențe considerabile în lucrători medicali… Sunt necesare, în opinia mea, unele schimbări motivaționale și autoritățile întreprind deja unele măsuri în acest sens.

  1. Sunt și alte probleme cu care se confruntă instituția condusă de Dumneavoastră? De unde ar putea veni soluția?

Probleme mereu sunt și aria lor de acoperire deseori intersectează interesele ÎM CSMC…, dar noi suntem pregătiți pentru a le face față, chiar în pofida unor circumstanțe de care suntem dependenți!

În opinia mea, este absolut necesar de a actualiza, iar uneori chiar și de a  revedea integralunele acte normative și norme ce reglementează activitatea stomatologică în țară, este imperativ necesară elaborarea unui Program la nivel de țară cu referire la sănătatea orală a populației și importanța acesteia pentru societate, este necesară actualizarea normelor juridice ce reglementează salarizarea în domeniul stomatologiei, ținând cont de specificul profesiei, principiile de activitate si multe alte detalii, din care constă organizarea acestui serviciu….

Soluția, de regulă, vine din interior (din sistem), și nu tot timpul problema constă în implicarea resurselor suplimentare, este necesar doar de analizat corect lucrurile și de prioritizat  accentele….

  1. Pe site-ul instituției este scris că IM CSMC este cea mai tânără și totodată „experimentată” instituție medicală din sistemul de sănătate municipal. Ce înseamnă la propriu cuvântul „experimentată” în cazul instituției Dumneavoastră?

Suntem cea mai tânără” pentru că ne-am reorganizat sub forma juridică de Întreprindere Municipală la 01.07.2015, conform Deciziei Fondatorului – Consiliul Municipal Chisinau și chiar acum, la 1 iulie  2020, împlinim 5 ani de la fondare, fiind  astfel în titulatura de „omagiați”!!!

Dar concomitent suntem și cei mai experimentați”, pentru că, de fapt, „Policlinica stomatologică de la Negruzzi – așa ne-au botezat pacienții”, în acest an împlinește 75 ani de la fondare și datează cu a. 1945, de când prin decizia autorităților orășenești de atunci a fost întemeiată! Pe parcursul a 75 ani sa perindat un număr incalculabil de pacienți, atât din mun. Chișinău, cât și din toată țara, care au beneficiat de asistență medicală stomatologică acordată de către colegii noștri iscusiți.

  1. Unii conducătorii ai instituțiilor municipale fondate de către Consiliul Municipal spun că dacă nu au un șef este foarte greu pentru ei, deoarece în caz că apare o problemă nu au cui se adresa. Pot înainta scrisori la CM, dar soluția vine greu sau deloc. Dumneavoastră vă confruntați cu această problemă?

Pe tot parcursul activității mele de Administrator al unei institii medicale fondate de către CMC, nu m-am confruntat cu dificultăți ce țin de comunicarea cu Fondatorul în persoana Consiliului Municipal sau cu Primarul General. De fiecare dată nu au întârziat să aparărăspunsurile la solicitările adresate, iar suportul metodologic acordat actualmente de DGASS și anterior de DS a CMC ne-a ajutat îndeplinim an de an cu brio obiectivele trasate. Permanent a persistat un schimb de opinii și idei constructive, iar subvențiile de care a beneficiat instituția în ultimii 5 ani, i-a permis să-și schimbe imaginea și devină cu adevărat o Instituție Modernă de Stat în domeniul stomatologiei.

  1. Cum reușește să facă față lucrurilor Centrul Stomatologic în perioada pandemiei? Angajații își primesc regulat salariile?

Aș vrea doar să menționez că IM CSMC în această perioadă dificilă a fost Unica instituție stomatologică pentru adulți din Chișinău, care nu și-a închis ușile, nu și-a sistat activitatea și a continuat să activeze în perioada când încă NU cunoșteam cu ce ne confruntăm, prestând servicii medicale de profil  „de urgență”, însușind din mers particularitățile de protejare cu echipament special de protecție, lucrând în condii similare celor „extremale”… Ne-a reușit cu certitudine acest lucru, pentru ce, vreau să mulțumesc colegilor mei pentru Dedicație și Devotament!

Cu referire la salarizare și regularitatea de achitare a acestuia, vreau să accentuez ÎM CSMC este o instituție ce înregistrează anual profit, alocând defalcări, inclusiv către bugetul municipal, prin urmare unele întârzieri sau rețineri salariale până la moment nu au existat…Dificultatea creată de pandemia cu Covid-19, a intersectat desigur și activitatea economică ainstituției pentru o perioadă de circa 2 luni, întreprinderea înregistrând o reducere considerabi a veniturilor obținute, dar, revenind consecutiv la un orar de muncă obișnuit, deja lucrurile se redresează încet pășind pe făgașul unei normalități relative.

  1. Care este motto-ul de care vă conduceți în viață și care sfaturi oferite de părinți vă sunt în permanență de ajutor?

Mottoul meu este simplu Nu fă nimic pe jumatate”… și nu amâna pe mâine, ceea ce poți face azi!

Părinții mei, cu regret, nu mai sunt în viață…, dar de unele sfaturi și povețe ale lor continui să țin cont proiectându-le pe multe evenimente, decizii și acțiuni, pe care le întreprind pe parcurs…

  • Nu fi ipocrit și spune lucrurilor pe nume…
  • Oferă oamenilor bunătate, și vei fi răsplătit la fel…
  • Nu te implica acolo unde nu cunoști, iar dacă te implici, asigură-te că poți face față….
  • Iartă…, dar nu apleca capul…
  • Toate se obțin prin muncă… inclusiv norocul…
  1. Urmează runda întrebărilor blitz, la care trebuie să răspundeți cât mai scurt posibil:
  • Cel mai greu a fost… să pierd încrederea.
  • Sunt fericit când… sunt împlinit.
  • Zâmbetul trebuie să fie… sincer.
  • Cel mai frumos lucru într-un om este… educația sau cei 7 ani de acasă”
  • Calitățile care îl definesc pe un manager bun suntpromptitudinea, diplomația și disciplina.
  • Calitățile care îl definesc pe un stomatolog cu vocație ar fi… dedicația profesională, empatia, etica și deontologia medicală.
  • Cine se teme mai mult de stomatologi: femeile sau bărbații?
  • Bărbații.
DISTRIBUIȚI